marți, 7 mai 2013

Dragostea in vremea holerei de Gabriel Garcí­a Márquez


Cand cineva te intreaba care este cartea ta preferata, sau spus in alt fel, care este cea mai buna carte pe care ai citit-o pana acum, sau care este cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insula pustie (presupunand ca acolo ai avea timp sa citesti carti despre iepurasi), cititorii ar raspunde cam in trei feluri. Unii ar spune: "asta e cartea mea favorita, imi place sa dorm cu ea pe noptiera, sa o citesc atunci cand am lucruri mai bune de facut, sau sa recit din ea persoanelor care ma urasc din cauza asta." Altii, ceva mai moderati, ar spune despre o anumita carte ca este cea pe care ar citi-o iar si iar daca ar avea suficient timp (asta daca nu citesc de fapt iar si iar cartea respectiva, ceea ce cred ca i-ar plasa in prima categorie). Cititorii cei mai indarjiti ar spune ca sunt atatea carti pe lumea asta, si deci sa alegi una singura ar fi inutil, ca sa nu spunem jenant pentru cel care citeste o carte pe zi.
Acum ar trebui sa raspund singura intrebarii si sa spun de ce ma aflu in unul din cazurile de mai sus. Nu, imi pare rau, dar nu o sa fac asta. Pentru ca, daca cineva m-ar intreba, le-as spune ca nu am o carte preferata, dar daca ar fi sa aleg o carte cu care sa ma identific, aceea ar fi Dragostea in vremea holerei.
Dragostea in vremea holerei introduce o naratiune care seduce si in acelasi timp sensibilizeaza cititorul in legatura cu ideea unei iubiri neingradite de barierele timpului, naratiune care in acelasi timp poate fi privita ca o viziune simplista a dragostei, de catre cititorul care este neatent si intra in capcana stilului fermecator al artistului numit Marquez.
Dragostea in vremea holerei reuseste sa lege doua elemente contrastante regasite in literatura: sacralitatea sentimentului de dragoste si transpunerea ei in lumea reala.
Povestea porneste de la ideea respingerii dragostei si a punerii in imposibilitate a acesteia chiar de catre persoana iubita, in timp ce el, Florentino Ariza, isi jura sa repete intr-o buna zi legamantul de fidelitate eterna si iubire nemarginita catre ea, Fermina Daza.
Asa cum poate sugereaza si titlul, dragostea este vazuta si aici (ca in multe din celelalte lucrari ale lui Marquez) ca o boala spirituala si fizica, iar suferinta spiritului pentru dragoste este necesara pentru inobilarea sufletului.
La inceput (asa cum se intampla de atatea ori in tinerete) Florentino Ariza este tipul sentimentalistului exagerat clasic, care isi declara dragostea pentru Fermina Daza, insa viziunea ei diferita despre viata o face sa il respinga la un moment dat. Fermina alege sa traiasca alaturi de doctorul Juvenal Urbino (intr-o casnicie trebuie sa fie mai multa stabilitate si intelegere decat dragoste), care se afla undeva la celalalt capat fata de romantismul lui Florentino Ariza. Chiar daca initial pare usor de descifrat, Fermina Daza devine pe parcurs axa centrala in jurul careia se roteste actiunea intregului roman. Flexibilitatea si independenta ei modeleaza vietile celor din jur, ea insasi fiind romanul, dupa cum spune chiar autorul.
Suferinta pe care o traieste in schimb Florentino nu dispare o data cu timpul, el stiind ca nu-si va mai darui sufletul si dragostea altei femei, este convins ca intr-o zi isi va marturisi din nou sentimentele pentru Fermina.
Maturizarea lui Florentino de sub semnul romantismului exagerat se face intr-un ritm Homeric: el isi demonstraza dragostea prin a avea cat mai multe relatii cu femei, insa fara a-si darui inima inca o data. Cele doua elemente contrastante, sacralitatea dragostei si transpunerea ei in viata, dezvolta in sufletul lui Florentino constiinta ca dragostea trebuie traita in prezent. Pe de o parte iubeste o singura persoana, dar acest lucru nu se percepe la prima vedere prin viata pe care o traieste.
Cartea devine o analiza a dragostei, portretizandu-se atatea si atatea ipostaze ale ei: dragostea nostalgica, dragostea de convenienta, dragostea care reuseste sa creasca in conditiile vitrege ale unei vieti profane, dragostea aflata sub semnul unei singuratati dureroase, dragostea care nu piere o data cu timpul.
Asadar, de ce am spus la inceput ca ma identific cu aceasta carte? Pe de o parte pentru ca s-a intamplat ca tocmai titlul ei sa-mi iasa ca raspuns in urma unui test cu carti pe care l-am gasit pe net (si care mi-a placut foarte mult).
Iar pe de alta parte, pentru ca Dragostea in vremea holerei este precum firul vietii, o barca ce pluteste lin, cu experienta unei vieti traite ce ne ajuta sa navigam deasupra valurilor scepticismului si temerilor, de-a lungul raului pe care lipsa navigatiei ar insemna lipsa dragostei in lume si pe care traversarea lui in amonte ne duce catre lucrurile pe care le tinem cu adevarat in sufletul nostru, printre care se gaseste si un roman stralucit, intitulat Dragostea in vremea holerei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu